Home » D:News » Cum arată metroul din Coreea de Nord. GALERIE FOTO

Cum arată metroul din Coreea de Nord. GALERIE FOTO

Publicat: 05.06.2017
Metroul din Phenian este unul dintre cele mai adânci din lume şi, în loc de reclame, spaţiile comerciale sunt pline de materiale de propagandă considerate opere de artă, precum picturi şi mozaicuri. Asta a remarcat o fotografă care a ajuns pentru scurt timp la Phenian şi care a avut şansa să călătorească în subteran şi să vadă cum se deplasează, în viaţa lor de zi cu zi, nord-coreenii aflaţi sub ochiul vigilent al „fratelui cel mare".

Dincolo de atmosfera apăsătoare, ceea ce este uimitor, spune tânăra, e modul în care sunt decorate tunelurile construite din marmură: pline de candelabre, dar şi de tablouri şi portrete cu liderul suprem Kim Jong-Un, scrie Gândul.

„Am mers cu metroul în Phenian şase staţii. Aceste trenuri au fost importate din Germania de Est şi au uşi grele accesate manual. În fiecare vagon se aflau portretele a doi dintre foştii lideri ai statului. Înăuntru, oamenii erau tăcuţi, unii dintre ai aţipiseră, alţii se jucau tot felul de jocuri pe smartphone, iar alţii se uitau la noi curioşi. Singura mea interacţiune cu localnicii care a avut loc în acest mediu a fost dată de schimbul de gesturi din cap şi zâmbere atunci când am cedat locul unor persoane mai în vârstă”, a scris pe Instagram lielaine, care a şi postat câteva fotografii din subteran. 

Citeşte continuarea pe Gândul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...